Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

1. ÎNFIINŢARE

Departamentul de Formare Continuǎ si Transfer Tehnologic  al Universitǎţii "Dunǎrea de Jos" din Galaţi, a fost creeat prin  proiectul TEMPUS al Comunitǎţii Europene,   JEP 11243-96,   având ca obiect de activitate pregatirea cadrelor din interiorul şi din afara comunitǎţii academice prin cursuri de iniţiere, specializare, perfecţionare, etc.Departamentul funcţioneaza in baza Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale, nr. 25.944/1.02.1999.

2. OBIECTIVE

  • realizarea proceselor de educaţie care continua educaţia iniţialǎ a adulţilor, însumând activitǎţile care au ca scop dezvoltarea cunoştinţelor, competenţelor si aptitudinilor de care adultul are nevoie intr-o anumitǎ situaţie din viaţa sa, în scopul de a-l ajuta sǎ-şi gǎseascǎ locul şi rolul cele mai potrivite in societatea în care trǎieşte;
  • dezvoltarea legǎturilor dintre Universitate şi Intreprinderi, in cadrul formǎrii continue a salaraţilor: punerea in practicǎ a activitǎţilor de formare, adaptare la nevoile intreprinderiii şi la evoluţia pieţii;
  • reactualizarea cunoştinţelor şi competenţelor profesionale
  • conversia profesionalǎ;
  • reducerea riscurilor de adaptare la evoluţiile tehnologice şi de structurǎ ale economiei, pregǎtindu-i pe cei ameninţaţi cu concedierea pentru un transfer de activitǎţi fie in cadrul fie in afara întreprinderii în cauzǎ;
  • promovarea profesionalǎ, permiţând salariaţilor obţinerea unei calificǎri superioare;

www.cfctt.ugal.ro

 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved